marți, 14 iunie 2011

E o lume minunată în care vei găsi numai....

...tâmpiți!
1. Am văzut ieri pe Realitatea o știre despre vacanța de Rusalii, pe care unii români au petrecut-o pe malul mării. Reporterul îl întreabă pe unul cum i se pare apa, iar acesta răspunde „E foarte refreshing” :))) ahaha..... O și văd pe tanti Veta de la țară care are 80 de ani și n-a văzut marea în viața ei cum il întreabă pe badea Gheorghe „ Taică, ce-i aia rifreșing?”, la care ăsta dă din umeri. Sunt mulți care n-au habar să vorbească bine românește, dar nu-i bai: e cool să ne americanizăm.
2. Băsescu vrea 8 regiuni în loc de 41 de județe. Cred că era frustrat că n-a făcut nimic până acum, și i-a venit ideea asta prostească atunci când stătea pe budă. Se vor cheltui alți bani pe reorganizare,pe schimbarea cărților de identitate și a numerelor de înmatriculare, noi sedii administrative samd. Îmi imaginez cu teroare cum voi sta la cozi interminabile să-mi schimb buletinul și numerele de înmatriculare..în Brașov..pe banii mei. 
3. Elena Udrea promite un nou brand turistic al României care va fi gata până la sfârșitul acestui an. Păi... gata, avem și noi un logo de doi bani cu „ explore the Carpathian garden” și avem brand! Și aici se vor aloca 75 de milioane de euro. Pentru ce? Ca noi nici drumuri decente n-avem pe unde să circule turiștii! Să promovăm ce? Ok, avem multe diamante de frumuseți în țărișoara asta, dar cam în paragină și neșlefuite. Când vor vedea străinii reclamele cu explorarea minunatei grădini a României, își vor umple traista din dotare cu gustări a la Romania ( pită cu slană șî ceapă) și vor da toți buzna în căutarea lui Dracula, exact în inima carpaților unde nu există electricitate, apă caldă curentă și budă doar în curte. Și.....ce e nou în asta?
4. De parcă Biserica Ortodoxă nu ne ia destui bani, acum a făcut pactul cu Internetul. Adică stăm acasă, plătim online 1 euro/zi de pomelnice sau 24 euro/o lună, scriem pe crestinortodox.ro mesajul, primim mesaj de confirmare „Salut, te informăm că am primit pomelnicul”, popa il printează și-l citește în timpul slujbei. Urmează spovedania pe messenger și/sau pe videochat. :))) „ Domn Părinte, am păcătuit! -Știu fata mea, am citit pe Facebook”.

Iisuse! Oamenii din țara noastră s-au tâmpit de tot!

luni, 6 iunie 2011

Pfff....

Ce poate fi mai frumos decât să stai să scrii pe blog atunci când ai de învățat 178 de pagini de curs + laboratoare pentru examenul de mâine? Sau să faci orice orice orice, în afară de învățat? 
Nu mai pot! Și nu mai pot deoarece cursul respectiv e imposibil de digerat și despre baloane care n-o să-mi folosească! Nu am memorie proastă....dar nici dacă aș păpa MemoPlus și Lecitină n-aș putea să învăț tâmpeniile alea. Deci...que sera, sera!

sâmbătă, 4 iunie 2011

Când voi fi mare, vreau să fiu copil

1 iunie 2011 - prima zi în care mi-a părut rău că nu mai sunt copil, și-am suferit. 
Lângă UPM, în cetate se desfășura o serbare a picilor de la grădi și se împărțeau baloane pentru cei mici. La magazin, o doamnă învățătoare cumpăra 20 de prăjituri pentru elevii ei. Peste tot copii, veseli, cu fericirea citidu-li-se pe chipuri. Acasă, am vrut să-mi scot un film nou, de pe filelist. Din lista aceea de filme, mi-a captat unul singur atenția: Heidi, cu Shirley Temple, un film din anul 1937, care nu știu cum mi-a scăpat, și numele filmului mi-a răscolit amintirile.
În clasa a II-a, de ziua mea, am primit cadou de la prietena și colega mea, Monica, o carte: Heidi, fetița munților. A fost primul roman pe care l-am citit, cu lacrimi în ochi și sufletul la gură.
Citisem cartea, dar nu văzusem filmul. Am petrecut dupămasa uitându-mă la minunăția aia de film, în loc să învăț pentru colocvii, dar a meritat.
Pun pariu că nu doar mie mi-e dor de toți acei frumoși ani, anii copilăriei, ci și ție. Parfumul de gumă Turbo a acelor clipe care au trecut într-o bătaie de palme, îl voi purta în suflet mereu, chiar și când voi avea 80 de ani. 
Aceasta e cartea primită de la Monica.
P.S. La mulți ani cu întârziere copilului din tine!!!