"N" variante de fericire

 Eu, copila nebuna, ofticata si rea, un amestec neinspirat intre  chestii care se bat cap in cap, ma intreb: este cineva pe lume, care ma cunoaste, il intereseaza de mine, ma intreaba live ce mai fac, cum sunt etc. , sa afle de pe blog cum ma simt eu de fapt? Nu cred... Oamenii din viata mea carora le pasa,stiu deja. Nu scriu nici pentru restul ( nepasatori care nu conteaza), ci pentru ca asa vreau, asa m-a apucat: sa postez despre tampenii din sufletul meu care nu-mi dau pace la 1 dimineata.
 Nu stiu de ce, acum cand suntem pe ultima suta de metri din an, eu ma simt nasol. Mosul mi-a adus tot ce mi-am dorit, am petrecut un Craciun superb cu prietenii si familia aproape, afara e o iarna alba, frumoasa, rece si sclipitoare, exact cum mi-am dorit. Si totusi ma simt aiurea..si nu-mi dau seama  decat partial "what's wrong", si nu-mi place starea asta deloc, da` deloc. 

 Am citit undeva ca nefericirea inseamna "n" variante de fericire. Nefericirea inseamna sa nu stii ce vrei si sa te dai de ceasul mortii ca sa obtii, iar primul pas spre fericire e simplu: sa te hotarasti ce vrei. Filosofii! Nu sunt nici fericita si nici nefericita, chiar daca as avea suficiente motive pentru amandoua. Vreau sa fiu fericita, dar nu am nici cea mai vaga idee cum. Mda, uneori nu ma multumesc cu putin, dar acum nu-mi trebuie parfumuri, Swarowski sau alte fitze. Ma risc sa recunosc, ca in toata ecuatia asta cu fericirea/nefericirea, am nevoie si de tine. 

 Nu sunt singura, dar ma simt singura.. nu stiu ce vreau, dar stiu ceea ce nu vreau. This is me, feeling sad. </3 

Scrisoare pentru Mos Craciun

                                  Draga Mos Craciun,


 Acum, ca am primit tot ce mi-am dorit, pot sa fac o lista cu ceea ce vreau la anu`. 
 Imi doresc sa-mi aduci spiritul si bucuria Craciunului pe care am simtit-o odata, fulgi mari de zapada, un brad cu globuri rosii si argintii ( ca de asta cu albastre si argintii m-am saturat),  pe tata acasa cu toate cadourile ( le cumpara el, ca stim ca-i criza), superbele si nelipsitele colinde ale lui Hrusca ( care anul acesta au lipsit ). 

                             Cu drag,

                           Teo

So, we h8 waiting...

 Ieri, 20 dec 2010, am pornit cu Tudy ( fratele meu) catre Cluj, sa il asteptam pe Tzutzu la aeroport. Stiam de cateva zile ca mergem, asa ca ne-am rugat la Doamne Doamne ca drumul sa fie curat, si thanks God, soseaua era foarte buna. Pe drum, aflam ca avionul va avea 3 ore intarziere, eram prea departe ca sa ne intoarcem, asa ca ne-am hotarat ca vom intra in Iulius Mall si vom pierde vremea pe acolo. Ajungem in Cluj...claxoane, soferi nervosi, iar claxoane si ajungem cumva la Mall. Parcam masina si intram in mall, ne facem un pic de sange rau prin magazine, bem o cafea, apoi aflam ca avionul va avea mai mare intarziere. Intram la film, ne uitam la "Tron" varianta 3D, si ne-a trecut timpul de asteptare...ca apoi sa aflam ca avionul nu a decolat inca din cauza unor bagaje care s-au incurcat. Alta cafea, apoi pornim spre aeroport, oprim in statia de taxi sa cerem directii, soferul de taxi...beat manga in timpul serviciului ne da indicatiile cerute, si ajungem la aeroport. In aeroport mai asteptam vre-o ora jumatate pana cand a aterizat avionul lui Tzutzu. Asa ne-am petrecut noi vreo 8 ore aiurea...in Cluj.

 Povestea asta are si o concluzie: Clujul e oras fain, dar soferii sunt nebuni, de unde sa stim noi toate strazile Clujului? Nu vad semnele de circulatie si nu stiu ca se circula cu 50 la ora, Clujul fiind o localitate? Nu vad linia alba discontinua si faptul ca ne-am tras mai pe margine ca sa ne depaseasca? Ei nu, ei folosesc claxonul... de parca ne-ar impresiona cu ceva. Si mai ales, cum poate sa existe un sofer de taxi beat crita? 

De ce ne dorim ceea ce nu putem avea?

 Nu mi-e usor sa scriu pe blog despre tine, dar ma macina rau un sentiment aiurea, plus faptul ca mie nu-mi place sa n-am ce-mi doresc.

 Te-am vazut si am stiut din primul moment ca te plac, te vreau, si deja imi imaginam cum ar fi sa ies in lume cu tine. Alaturi de tine ar fi totul perfect, si chiar as fi mai fericita. Dar... nu te pot avea.

 Am incercat sa franez orice urma de sentiment si sa accept situatia fara a o complica si mai mult, insa ma gandesc obsesiv cum ar fi daca printr-o minune te-as avea, si gandurile astea sunt spulberate de gustul amar al ideii ca eu n-o sa te pot avea niciodata..pentru ca mie-mi plac lucrurile accesibile, iar tu nu faci arte din aceasta categorie. Vei face mereu parte din categoria " Imi doresc si nu am" :( . 

.

.

.

 Nu plang de ciuda ca altele te vor avea, mi-e ciuda doar ca pretul tau e suuuuper mega piperat, "doar" 570 euro...

Bilant 2010

 Ne indreptam cu pasi grabiti spre sfarsitul acestui an si ma gandeam sa trag linie - sa contorizez ce am realizat eu anul acesta. 

 Am inceput acest an singura, trista si fara sa stiu incotro sa o iau, apoi am luat toate examenele, am luat viza pt State, am petrecut o vara superba in care am lucrat si ne-am si distrat, mi-am indeplinit o multime de vise, am intalnit noi prieteni, am plans de dorul familiei, mi-am facut blog, am venit acasa, am avut insomnii, n-am prea mers pe la scoala, mi-am formulat cateva teorii despre viata, oameni si situatii, mi s-au aprins calcaiele dupa cineva... :) si sa speram ca sfarsitul de an va fi unul happy.

 La prima vedere, as putea spune ca nu am facut prea multe.. dar anul acesta am invatat cateva lectii importante.

 Lectia nr 1. Durerea e inevitabila, dar suferinta e optionala. Doar pentru ca tu esti trist, deprimat, suparat, lumea nu se opreste din loc. Si am vazut pe propria-mi piele ca oamenii sunt suficient de puternici de a trece peste. Timpul le vindeca pe toate.

 Lectia nr 2. Cateodata si dorintele care par imposibile se implinesc. 

 Lectia nr 3. Prietenii adevarati sunt ca familia. Sunt cei care, cu putin noroc, nu te vor dezamagi niciodata, si vor fi mereu alaturi de tine...

 Lectia nr 4. Legile lui Murphy sunt pretty much bullshit. Cand ceva incepe prost, exista mai multe sanse sa se termine cu bine. Pentru ca  everything is ok in the end. :) Cat optimism! 

A Gift Of Love

 Nu mi-au placut niciodata poemele, pentru mine erau un chin poeziile lui Nikita Stanescu, Bacovia..si chiar Eminescu. Pentru ca nu le-am gasit niciodata intelesul.

 Astazi, hoinarind pe internet, am dat peste ceva frumos " A Gift of Love: Deepak & Friends Present Music Inspired by The Love Poems Of Rumi"

 Rumi, poet persan care a trait intre anii 1207-1273, a transpus in versurile poemelor sale, trairi de o profunzime la care rar poate sa ajungă un om. Superba muzica de relaxare by Deepak Chopra si niste versuri pe care le intelegi nu cu mintea, ci cu inima. 

 Eu..nu mai am cuvinte...  ramane sa ascultati!