Când voi fi mare, vreau să fiu copil

1 iunie 2011 - prima zi în care mi-a părut rău că nu mai sunt copil, și-am suferit. 

Lângă UPM, în cetate se desfășura o serbare a picilor de la grădi și se împărțeau baloane pentru cei mici. La magazin, o doamnă învățătoare cumpăra 20 de prăjituri pentru elevii ei. Peste tot copii, veseli, cu fericirea citidu-li-se pe chipuri. Acasă, am vrut să-mi scot un film nou, de pe filelist. Din lista aceea de filme, mi-a captat unul singur atenția: Heidi, cu Shirley Temple, un film din anul 1937, care nu știu cum mi-a scăpat, și numele filmului mi-a răscolit amintirile.

În clasa a II-a, de ziua mea, am primit cadou de la prietena și colega mea, Monica, o carte: Heidi, fetița munților. A fost primul roman pe care l-am citit, cu lacrimi în ochi și sufletul la gură.

Citisem cartea, dar nu văzusem filmul. Am petrecut dupămasa uitându-mă la minunăția aia de film, în loc să învăț pentru colocvii, dar a meritat.

Pun pariu că nu doar mie mi-e dor de toți acei frumoși ani, anii copilăriei, ci și ție. Parfumul de gumă Turbo a acelor clipe care au trecut într-o bătaie de palme, îl voi purta în suflet mereu, chiar și când voi avea 80 de ani. 

Aceasta e cartea primită de la Monica.

P.S. La mulți ani cu întârziere copilului din tine!!!